Rolul managerului în consolidarea echipei de executare a sarcinilor în cadrul secției asistență juridică
Cuvinte cheie:
manager, consolidarea echipei, asistenţă juridică, performanţăRezumat
Consolidarea echipei presupune nu doar selecția unor specialiști cu pregătire adecvată, ci mai ales integrarea lor într-un mediu funcțional, cu obiective comune, în care să predomine comunicarea clară, responsabilitatea, respectul reciproc și orientarea spre rezultat. Mai mult, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare [1], managerul are și o serie de obligații legale explicite de organizare a activității echipei: stabilirea sarcinilor, asigurarea formării profesionale, prevenirea conflictelor și menținerea unui climat organizațional sănătos. Scopul cercetării constă în identificarea și analiza factorilor care contribuie la consolidarea echipei din cadrul unei secții juridice și a modalităților prin care managerul poate sprijini eficient executarea sarcinilor, având în vedere atât contextul instituțional, cât și cerințele legale specifice. În mod particular, vom analiza importanța tehnologiilor informaționale și cum acestea pot contribui la eficientizarea procesului de gestionare a sarcinilor. Rezultatele științifice ale cercetării vor contribui la creșterea transparenței proceselor de instruire și la respectarea standardelor de performanță.
Referințe
1. Codul Muncii al RM Nr. 154 din 28-03-2003.
2. Doran G. T. ,,There’s a S.M.A.R.T. Way to Write Management’s Goals and Objectives”. Management Review, 70(11), 1981, pag. 35–36.
3. Walker D. H. T. Postproject Reviews to Gain Effective Lessons Learned. International Journal of Managing Projects in Business, Vol. 2, Nr. 2, 2009, pag. 320-321.
4. Freudenberger H. J. ,,Staff Burn-Out”. Journal of Social Issues, 30(1), 1974, pag. 159–165.
5. Drucker Peter Ferdinand. The Practice of Management, 1954.
6. Mintzberg Henry, Harper & Row. The Nature of Managerial Work, 1973, pag. 20.
7. Raportul anual de activitate a INSP, Chișinău 2025.
Descărcări
Publicat
Număr
Secțiune
Licență

Această lucrare este licențiată în temeiul Creative Commons Attribution 4.0 International License.








