Managementul activității de urmărire penală

Autori

  • Sofia Pilat Academia "Ștefan cel Mare" a Ministerului Afacerilor Interne image/svg+xml Autor

Cuvinte cheie:

management, competenţă, gestionare, organizare, planificare, desfăşurare, urmărirepenală, cauza penală, ofițer de urmărire penală, conducătorul organului de urmărire penală

Rezumat

Articolul este dedicat analizei rolului şi importanţei managementului privit ca o gestionare eficientă a activităţii de urmărire penală şi competenței organului de urmărire penală în vederea realizării scopului final. Managementul activităţii de urmărire penală constituie un proces complex, îndreptat spre atingerea unui scop, şi anume cel de înfăptuire a justiţiei, care poate fi realizat numai printr-o gestionare eficientă a resurselor administrative şi legislative disponibile. Competența organului de urmărire penală, la rândul său, constă într-un set de atribuții funcţionale reglementate de lege, pe care le au acestea la exercitarea urmăririi penale pe un anumit caz. Astfel, stabilirea corectă a competenţei organului de urmărire penală şi realizarea unui management eficient la exercitarea urmăririi penale, contribuie direct la atingerea scopului procesului penal care este direcţionat spre: - apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale acesteia, a societăţii şi statului împotriva fenomenului criminalităţii; - constatarea şi descoperirea infracţiunilor săvârșite; - prevenirea săvârșirii de noi infracţiuni; - aflarea adevărului; - atragerea la răspunderea penală a celor vinovaţi. De asemenea, un management eficient ce ține de activitatea de urmărire penală şi realizarea atribuțiilor funcţionale după competenţă contribuie direct la respectarea termenelor rezonabili în exercitarea urmăririi penale, prevenind, prin urmare, tergiversarea acestora. Scopul direct al prezentului studiu îl constituie cercetarea impactului unui management eficient asupra realizării activităţii de urmărire penală. Iar scopul indirect este sporirea eficientizării activităţii organului de urmărire penală în vederea realizării scopului procesului penal, prin intermediul identificării unor etape de organizare a desfăşurării urmăririi penale atât sub aspect administrativ, cât şi procesual. Obiectivele prezentei lucrări ştiinţifice constau în definirea conceptelor de management și de competenţă, stabilirea importanţei şi rolului managementului în realizarea scopului urmării penale, descrierea etapelor de organizare a desfăşurării urmăririi penale, identificarea impactului unui management eficient asupra realizării scopului procesului penal per ansamblu. Pentru realizarea studiului, au fost analizate lucrări ştiinţifice ale diferitor autori din domeniul abordat, precum şi prevederi legislative, ceea ce a contribuit la înţelegerea importanţei unei gestionări bine organizate şi etapizate în vederea exercitării urmăririi penale.

Referințe

Dolea Ig., Roman D., Sedleţchi Iu. ş.a. Drept procesual penal. Chişinău: Editura Cartier, 2005. 960 p., ISBN 9975-79-343-6. CZU 343.1(075.8). D 82.

Gheorghiţă M. Tratat de criminalistică. Chişinău: F.E.-P. „Tipografia Centrală”, 2017. 872 p., ISBN 978-9975-53-834-3. CZU 343.9(075.8). G 41.

Nestor S. Eficientizarea organizării şi planificarea cercetării infracţiunilor comise de minori. În: Anale Știinţifice ale Academiei „Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova. Ştiinţe socioumane. Ediţia a XII-a, nr. 2. Chişinău: Academia „Ştefan cel Mare” a MAI al Republicii Moldova, 2012. 184 p., pp. 119-122, p. 121. ISSN 1857-0976. ISBN 978-9975-4407-5-2. CZU 34:355.232(478-25)(082). A 15. Ordinul MAI cu privire la aprobarea principiilor de management în sistemul Ministerului Afacerilor Interne, nr. 444 din 26 decembrie 2008, art. 6.

Osoianu T., Odagiu Iu., Ostavciuc D., Rusnac C. Tactica acţiunilor de urmărire penală: Curs universitar. Chişinău: Cartea Militară, 2020. 338 p., ISBN 978-9975-3366-0-4. CZU 343.1:343.98(075.8). T 12.

Osoianu T., Ostavciuc D. Urmărirea penală: Suport de curs. Chişinău: F.E.-P. „Tipografia Centrală”, 2021. 280 p., ISBN 978-9975-3366-8-0. CZU 343.123.1(075.8). O-85.

Volonciu N. Tratat de procedură penală. Partea generală. Vol. I. Bucureşti: Editura Paideia, 1993. 498 p.

Zăhărescu Gh. Precizări cu privire la organizarea şi planificarea urmăririi penale – planul de urmărire penală. În: Revista „P.C.C.”, nr.2, 1981. pp. 86-91.

Descărcări

Publicat

19.05.2026

Număr

Secțiune

STUDII ȘI COMENTARII

Cum cităm

Pilat, S. (2026) „Managementul activității de urmărire penală”, Legea și Viața, (2(382), pp. 115–127. Disponibil la: https://ojs.lux.md/legea-si-viata/article/view/25 (Data accesării: 4 iunie 2026).

Articole similare

21-30 of 54

Puteți, de asemenea, începeți o căutare avansată de similaritate pentru acest articol.

Cele mai citite articole ale aceluiași autor(i)