Actul controlului ecologic: cadrul legislativ pentru atenuarea impactului asupra mediului in politica de conservare mode

Autori

  • Luminita Diaconu Academia de Studii Economice a Moldovei image/svg+xml Autor

Cuvinte cheie:

actul de control ecologic, gestionarea durabilă a resurselor, prevenirea poluăriiși protejarea calității mediului, protecția habitatelor critice

Rezumat

Studiul de față explorează actul de control ecologic ca instrument esențial al reglementării mediului, având drept scop clarificarea definiției, clasificării și aplicabilității acestuia în contextul legislației de mediu. Cercetarea își propune să analizeze natura juridică a actului de control ecologic, să identifice tipologiile acestuia și să evidențieze impactul asupra raporturilor de drept ecologic. Metodologia utilizată include o analiză doctrinară și legislativă detaliată, completată de o examinare comparativă a practicilor administrative. Clasificarea actelor de control ecologic s-a realizat pe baza criteriilor precum numărul părților implicate (unilaterale, bilaterale, multilaterale), efectele produse (generatoare, constitutive, translative), modul de executare (instantanee, succesive) și forma încheierii (verbală, scrisă, electronică). Rezultatele evidențiază diversitatea actelor de control ecologic și importanța acestora în prevenirea degradării mediului. Studiul subliniază necesitatea armonizării legislației pentru a acoperi lacunele existente în reglementarea unor tipuri de acte nenumite și pentru a asigura validitatea și eficiența acestora. Concluziile oferă o bază solidă pentru îmbunătățirea cadrului normativ și administrativ al controlului ecologic.

Referințe

ANGHEL D. Răspunderea juridică privitoare la protecţia mediului. Privire specială asupra răspunderii civile. Bucureşti: Universul Juridic, 2010. 260 p.

ARDELEAN Grigore, Repararea prejudiciului ecologic, GlobeEdit, Academia de "Științe ale Moldovei", Chișinău, 2017. 251 p.

ARDELEAN Grigore, Consacrarea diferitor tipuri de prejudicii ecologice prin prisma specificității care le caracterizează, 2016. În: Legea şi viaţa, nr. 5/2016. p. 40-45.

ARDELEAN Grigore, Noţiunea daunei de mediu şi a prejudiciului ecologic. Delimitări conceptuale, 2015. În: Legea şi viaţa, nr. 12/2015. p. 29-35.

ARDELEAN Grigore, Consacrarea diferitor tipuri de prejudicii ecologice prin prisma specificității care le caracterizează, 2016. În: Legea şi viaţa, nr. 5/2016. p. 40-45.

ARDELEAN Grigore, Repararea prejudiciului ecologic, GlobeEdit, Academia de "Științe ale Moldovei", Chișinău, 2017. 251 p.

BALAN O., E. Serbenco, «Drept internaţional public», Chişinău, 2001, pag. 255.

BARAC L. Răspunderea şi sancţiunea juridică, Bucureşti: Lumina Lex, 1997. 376 p.

BARBU ADRIAN ILIE, Dreptul mediului, editura C.H. Beck, București, 2017.

BĂDESCU Valentin-Stelian, Dreptul mediului. Sisteme de management de mediu, Editura C.H. Beck, București, 2011, 414 p. ISBN 978-973-115-862-4

CAPCELEA A., Dreptul ecologic. Chişinău: Ştiinţa, 2000. 269 p.

Codul funciar, nr. 828-XII din 25.12.91, republicat: Monitorul Oficial nr.107/817 din 04.09.2001;

DIACONU, Luminița.Mecanisme juridice pentru dezvoltarea sustenabila si controlul ecologic ; În: Legea si Viata,nr.3,2024,106-119, ISSN 2587-4365

DIACONU Luminita Environmental Control and Fiscal Policy În monografia colectivă Theory and Applied Fiscal Policy : Empirical and Theoretical Studies, ISBN:

9783631932513, Peter Lang GmbH, Internationaler Verlag der Wissenschaften, Berlin, Germany, 2024,p.77-88

DURAC Gh., BOURIAUD L., Dreptul mediului. Răspunderea juridică pentru daunele ecologice; doctrină şi legislaţie. Iaşi: Junimea, 2004. 391 p.

DUȚU M., Dreptul mediului și al climei, Vol. I. Partea generală, Editura Universul Juridic, București, 2022.

DUȚU Mircea, Tratat de dreptul mediului, Ediția a 3-a, Editura C.H.Beck, București, 2007, p.464, ISBN 978-973-115-202-8

DUȚU Mircea, DUȚU Andrei, Răspunderea în dreptul mediului, Editura Academiei Române, București, 2015.

IONIȚĂ G.I., IONIȚĂ-BURDA Șt. D., Dreptul protecției mediului, ediția a V-a, Editura Universul Juridic, București, 2022, p.257.

IONIȚĂ G.I., IONIȚĂ-BURDA Șt. D., Dreptul protecției mediului, ediția a V-a, Editura Universul Juridic, București, 2022, p.257.

Legea privind protecția mediului înconjurător, nr. 1515 din 16.06.1993. În: Monitorul Parlamentului Republicii Moldova, 1993, nr. 10.

LUPAN Ernest, Cu privire la noțiunea juridică a prejudiciului ecologic. În: Dreptul, 3/2003, p.77-89.

LUPAN E., Dreptul la indemnizație al deținătorului factorului de mediu poluat, În: volumul "Pentru o teorie general a statului și dreptului", Ed. Arvin Press, Cluj-Napoca, 2003, p.219-227.

LUPAN E., Consacrarea caracterului obiectiv al răspunderii juridice pentru poluarea mediului, în rev. Analele Universităţii din Oradea, seria Drept, anul III, 1995, p. 82-92.

ONEȚ Cristina, Dreptul mediului, Editura Universul Juridic, București, 2017.

SION I.G., Ecologie și drept internațional. Cooperarea și strategia internațională în domeniul protecției mediului înconjurător, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1990, p.126-127.

TROFIMOV Ig., Dreptul mediului. Partea specială. Curs introductiv, Chișinău, 2000, p.

PRIEUR M., Droit de l'environnement, Dalloz, 1991.

PRIEUR M.,. Droit de l' inveronnment. Paris: Dalloz, 6e édition, 2011. 1151 p.

ZAMFIR Pavel, Evaluarea impactului asupra mediului - ca instrument juridic de promovare a intereselor în context transfrontalier: problema bazinului râului Nistru, 2020.

ZAMFIR P., DOAGĂ V., Ghidul judecătorului pentru cauze civile ediția a II-a, Cap. VI. paragraful 8. Litigii ecologice. Chişinău, 2013. p. 797. 1200 p.

БОГОЛЮБОВ С.А., Экологическое право. Учебник для вузов. Москва: НОРМА, 1998. 434 c.

БРИНЧУК М.М., Экологическое право. Москва: Юристь, 1998, 684 c.

KАЛИНИН И.Б., Экологическое право, Томск, 2009

Descărcări

Publicat

19.05.2026

Număr

Secțiune

STUDII ȘI COMENTARII

Cum cităm

Diaconu, L. (2026) „Actul controlului ecologic: cadrul legislativ pentru atenuarea impactului asupra mediului in politica de conservare mode”, Legea și Viața, (1(381), pp. 157–171. Disponibil la: https://ojs.lux.md/legea-si-viata/article/view/11 (Data accesării: 4 iunie 2026).

Articole similare

1-10 of 53

Puteți, de asemenea, începeți o căutare avansată de similaritate pentru acest articol.

Cele mai citite articole ale aceluiași autor(i)